Revendicări Adunarea publică ” Fără haos în legislația fiscală” din 08 iulie 2024, începând cu orele 8.30, București, Piața Victoriei
Mai mulți cetățeni, companii și asociații susțin și urmează să participe la această adunarea publică anunțată pentru data de 08 iulie 2024.
Având în vedere revendicările solicitate în mediul on-line, precum și faptul că revendicările formulate de persoanele care au notificat această adunare publică nu cuprind toate doleanțele persoanelor care urmează să participe la această adunare publică motivat de faptul că termenul pentru organizare a fost scurt (așa cum au susținut în cadrul întâlnirii live din data de 07.07.2024, începând cu ora 17.00), în urma consultării cu mai multe asociații si persoane fizice, cei care participăm la această adunare publică vom avea și următoarele revendicări:
1. Eliminarea interdicției privind efectuarea operațiunilor de încasări și plăți în numerar pe teritoriul României
(Abrogarea Legii nr. 70/2015, abrogarea normelor care interzic, ca regulă, efectuarea cu numerar a operațiunilor de încasări și plăți pe teritoriul României și permit, numai ca excepție, efectuarea de operațiuni cu numerar sub anumite plafoane)
2. Eliminarea e-factura, cu excepția facturării electronice în domeniul achizițiilor publice prevăzută de Directiva 2014/55/UE
(modificarea OUG nr. 120/2021 și abrogarea art. 319 alin. (11) din Legea nr. 227/2015)
3. Eliminarea RO e-TVA, eliminarea sistemul informatic de interes strategic național și a modulelor de valorificare a datelor și informațiilor furnizate prin intermediul S.I.I.S.N. (modulele hubului financiar)
(Abrogarea OUG nr. 116/2023)
4. Abrogarea hubului financiar
(abrogarea OUG nr. 109/2023)
5. Revizuirea listei mărfurilor cu risc fiscal ridicat pentru generarea codului UIT, precum și alte modificări ale OUG nr. 41/2022 pentru eficientizarea activității de transport.
6. Respectarea principiului predictibilității în domeniul fiscal și principiului transparenței decizionale în adoptarea actelor normative
7. Stoparea adoptării la nivel național de acte normative prin care se reglementează introducerea haotică în sistemele electronice din domeniul public a așa-zisei digitalizări care are ca și componentă instrumente de data mining, machine-learning, Artificial Intelligence (insuficient reglementate până în prezent și fără să se fi făcut studii de impact reale cu privire la impactul acestora asupra drepturilor și libertățile individuale ale cetățenilor), precum și adoptarea unei politici de stat a României la nivel european în același sens.
Sistemele electronice din domeniul public trebuie automatizate, nu digitalizate.
8. Întreprinderea demersurilor necesare la nivel național și european pentru modificarea mecanismului fiscal privind TVA-ul, astfel încât TVA-ul să reprezinte cu adevărat o taxă pe valoare adăugată pe bunurile și serviciile nou create, adică să fie perceput o singura dată, la prima tranzacție, pentru combaterea evaziunii fiscale.
Trebuie simplificată legislația fiscală și mecanismul fiscal de încasare a TVA de către bugetul de stat.
Argumentele pe larg și soluțiile privind actele normative care trebuie adoptate pentru soluționarea acestor revendicări vor fi redactate și comunicate de către Asociația Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept.
Menționăm că parte din aceste revendicări au fost formulate și în cadrul protestului agricultorilor și transportatorilor din ianuarie 2024, regăsindu-se la poz. 26, 27 și 28 din Memoriul cu lista de revendicări înregistrată la Cancelaria Prim-Ministrului sub nr. 794/02.02.2024. Însă, cu toate că prin Decizia Prim-ministrului nr. 59/2024 a fost înființat un comitet interministerial pentru soluționarea acestor revendicări, ele nu au fost soluționate până în prezent.
Persoanele fizice, asociațiile, societățile comerciale, profesioniștii care sunt de acord cu aceste revendicări sunt rugați să transmită către Guvern, Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor sunt rugate sa completeze acest următorul document în acest sens: https://vointa-poporului.ro/wp-content/uploads/2024/07/Sustinere-revendicari-protest-fara-haos-in-legislatia-fiscala.docx , să îl listeze, semneze, scaneze și să îl transmită către Guvern, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor
Adrese la care se transmite e-mailul împreuna cu documentul semnat: cancelarie@gov.ro pm@gov.ro cabinet.ministru@mt.ro registratura@mfinante.gov.ro cabinet.ministru@mfinante.gov.ro
Se ataseaza documentul semnat
Subiect: Revendicări protest ”Fara haos in legislatia fiscala”
Mesaj:
Buna ziua, transmit atașat Memoriu cu revendicările pe care le formulăm în cadrul adunării publice care va avea loc în data de 08 iulie 2024, începând cu ora 8.30, ”Fără haos în legislația fiscală”.
Totodată, având în vedere art. 12 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, potrivit cărora: ” În cazul în care participanții la adunări publice au formulat petiții sau memorii, acestea pot fi prezentate autorităților publice destinatare de un grup de maximum 10 persoane”, solicităm organizarea unei întâlniri, în data de 08.07.2024, cu reprezentanții Guvernului, Ministerului Finanțelor și Ministerului Transporturilor pentru prezentarea memoriului cu revendicările și vă comunicăm că împuternicim pe d-na. Elena Radu, președintă a Asociației Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept și pe domnii Medan Mircea și Andruș Dănuț, reprezentanți legali ai Asociației de Proprietari Paltinul să ne reprezinte în fața Guvernului României și Ministerului Finanțelor să ne reprezinte pentru prezentarea și soluționarea revendicărilor pe care le avem.
Vă solicităm să înregistrați această cerere și să ne comunicați numărul de înregistrare!
Cu stimă,
……