Barbu pune agricultura in cap

Opriți planeta sa coboare Barbu de la Agricultură, că dacă nu coboară, omoară cel puțin România!

Ministrul Barbu – ministru agriculturii a făcut și a desfăcut de omoară tot în domeniul agriculturii.

Ianuarie 2024 – protestul agricultorilor și transportatorilor – 1 lună – au ieșit să protesteze că e rău în agricultură. L-a durut în bască pe Barbu. Au stat oamenii în stradă 1 lună, abia după aia s-a gândit să îi bage în seamă.

Am stat zile să sun și să vorbesc cu cei care lucrează în agricultură ca să înțeleg care e problema.

În domeniul agriculturii suntem varză. 95% dintre agricultori sunt dependenți de subvenții, fără subvenții nu pot să producă. Inputurile cum le zic ei ca să poată să cultive se mai produc spre deloc în România, se importă. Costurile au crescut, prețul produselor la raft nu reflectă costul. Este ținut jos din subvenții: subvenții în agricultură, în industria alimentară, peste tot.
Dacă se mai declară vreo criză și își închid toate țările granițele ca în 2020, mai cultivăm deloc și o să murim ca proștii de foame, cu 14 milioane ha teren agricol.

Datoriile publice ale peste jumătate din statele membre ale UE sunt peste 70-80% din PIB, vreo 5-6 au peste 100% din PIB. Când vor începe să crape bugetele, va interzice UE subvenția în orice stat, ca să nu afecteze concurența pe piața internă. Atunci va apare criza alimentară și foametea, pentru că agricultorii vor intra în faliment, nu se mai cultivă, mai puține produse pe raft, nesubvenționate, produse puține, cerere mare, nu te mai atingi de produse din cauza prețurilor.

Însă, Barbu o rezolvă mai repede în România și o să vă arăt puțin mai încolo cum.

S-au plâns agricultorii de ”impactul Ucraina”, cum este invadată piața românească cu produse ucrainene, cum nu se cântăresc camioanele, cum zboară cerealele din ele pe teritoriul României de la o graniță la alta. Minciună domne, minciună. S-au dus oamenii să urmărească camioanele, să le filmeze, să facă publice înregistrările.

Dăduseră OUG -uri, în 2023, în care scriseseră în preambul exact asta.
https://www.facebook.com/avocatElenaRadu/posts/pfbid02EQTHEgTR4Qa7H6avr7u9ZkfiPF1NRAvd6GcL6eH6qhGkx5cBB7o8NQUmewTpRLHfl?__cft__[0]=AZVgbjrO7AbXGnib3fDbLRkDEqZ-2k-tllSmf-HVYJlePxpGJJ7Vvtb28Moz77doG2YCUaijm2RMfxZAxi3nVDj9ZvTenNQ0iHKF9ODkEwasT-1dK9VAlzCiWuVu7Gz5T2qggl0wW9xUL6WguNIzzPIhOe-D6y4IKFMkYnlBCBZ_Mg&__tn__=%2CO%2CP-R

Mă duc la Guvern la o întâlnire, se plâng oamenii în continuare. Barbu că nu e adevărat. Cum nu e domne adevărat? Uite ce scrie în OUG -urile inițiate de tine. Nu, că alea nu sunt reale, că a scris orice în preambulul OUG -urilor ălora, ca să nu comenteze UE. Chiar dacă nu era real, se lăuda cu falsul, că la Barbu nu contează ce scrii în actele oficiale și mai ales în legi.

Oamenii ceruseră inițial numai niște sume de 100 euro/ha care le rezolvau problemele pe moment. Însă la o analiză mai aprofundată, văzând că sumele alea nu îi scot din rahat și că în toamnă vor avea aceleași probleme, primul punct din revendicări a fost să se facă o strategie națională prin care să se organizeze activitatea în sectoarele agriculturii, industriei alimentare și transporturilor, astfel încât în 3 ani România să ajungă să producă la nivel național toate componentele, materiile prime și materialele necesare până la obținerea produsului finit (alimentele), ca să avem o producție națională de alimente suficientă pentru consumul intern, fără să fie necesar să se apeleze la importuri, iar prețul final al produselor să fie accesibile cetățenilor, raportat la nivelul de trai actual.

S-a creat și comitet interministerial care să soluționeze revendicările
(https://www.facebook.com/avocatElenaRadu/posts/pfbid0UY5Qeve9uYRz65jsrHv2CGYG3wRswyxAEuBrB8TTt89VNgvgvxyNWTGKSXDVcHj3l)
L-a durut în cot pe Barbu, la fel și pe cei din comitetul interministerial, după vreo 2 ședințe a murit comitetul ăla, nu au mai ținut nicio ședință.

Într-o ședință de la Guvern se lăuda Barbu că dă ordonanțe de urgență și dă 3 miliarde de euro pentru agricultură. I-am zis că nu se va rezolva problema, trebuie rezolvată fondul problemei, că România nu e sac fără fund ca să de subvenții la infinit, iar datoria publică deja crește exponențial. A sărit Barbu în sus că o să dea România mereu subvenții, de parcă dădea din buzunarul lui.

Martie 2024 – încep iar agricultorii să se plângă și îi cer lui Barbu să nu mai dea cu rachete antigrindină pentru că aduc seceta.
Trec câteva zile, dă Barbu HG prin acre alocă 68.200.000 lei pentru sistemul antigrindină.
https://www.facebook.com/avocatElenaRadu/posts/pfbid02xk9mYdnaYDnD9zfxuXuFH6MnB83DhvqX1HHieDVmzRT7dyidqaT2RLfpLuPQtWaEl?__cft__[0]=AZVvVwmD3fQ_XC6nxhZbMu-Ep5UgE-RHZUCumiXjryUoECbvP46Q4uqI2-BjJ0NPrco_yevtZmKrDyCFSXgkq-dz2RWo3-k03MJDgd0EAKQq_t2GHSkbd-6-ui3E4FIQST2CwNDdrFhVSqyQ7wr_5CAn&__tn__=%2CO%2CP-R

Vine vara lui 2024, vine seceta. Îmi scriau oamenii disperați și-mi trimiteau filmulețe: dădeau cu rachete antigrindină în câmp. În localități unde nu dădeau cu rachete ploua 40 l/mp. În câmp unde dădeau cu rachete ploua 6l/mp.
https://www.facebook.com/avocatElenaRadu/posts/pfbid0LHjfyEuHeVZwi3e1jMwR5N2juVBFrMkPzHRTZ73AsGPoMaQYV5e5GHimK4sxHyi1l?__cft__[0]=AZWQZ_RjpMd9kubGs0PRDbFoXmfL7zRE92fvUfFD95INSGvUB0ix8WnkaToI851MZ4HKa9OnSRG4adN3tqjVPU6M_33S0d1D-i0BxRFZWsC0FoZh5YDj6IvKtIdYNYNayvtPRVryTWcpfCqQmvYzmnmgLWIXuiX9ol-bwaK2sP692Q&__tn__=%2CO%2CP-R

La protestul din 8 iulie, ăla pe fiscalitate, îmi spunea un agricultor că el are de plătit datorii de 1.000.000 lei și nu are de unde să le plătească că n-are ce să recolteze, că s-a pârjolit tot.
Toate câmpiile României pârjolite de secetă.

Insistă agricultorii să nu mai dea cu rachete antigrindină.
Dă Barbu un Ordin de ministru (nr. 300/26.07.2024) în care se apucă să scrie că începând cu 26 iulie 2024 suspendă ”sistemul antigrindină pe Prahova”, dar că toate pagubele cauzate de grindină din zona în care acționa sistemul ăla de pe Prahova vor fi suportate de către toate persoanele fizice și juridice care au solicitat în scris oprirea sistemului și au semnat listele depuse la sediul MADR.
(https://vointa-poporului.ro/wp-content/uploads/2024/09/Ordin-MADR-Antigrindina-300-26.07.2024.pdf).
Deh, Barbu cu pixul lui de ministru crede că poate să scrie ce vrea mușchiul lui.

Știți cum a fost în pandemie? Cu uite ai dracu românii nici să moară nu vor, că nu aveau ăștia ce morți să treacă în statistici și nu reușiseră să convingă prea mulți că a venit apocalipsa, iar atunci s-au apucat să ajute statisticile?

Exact asta face Barbu acum cu agricultorii. Iete ai dracu fermieri nu mor toți, hai să îi ajut!
Azi veni cu bomboana de pe colivă.
Se publică un proiect de OUG pe site-ul Ministerului Agriculturii https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/6383_c53cb610a36607b238b1ca8a8acb3ae5.html

Și zise Barbu așa:
Da-o dracu de Constituție, de drepturi și de impact, că eu din pixul meu de ministru pot să scriu orice pentru că hârtia suportă orice.

Așa că mă apuc să scriu: prostia mea o pun în cârca privaților, că doar bugetul urlă de foame, așa că nu mai pot să dau subvenții de la stat.

Secetă? Nu doar 2023-2024 cum scrisă în preambul, bag și din urmă, din 2022. Tot ce înseamnă datorii de către producătorii ăștia agricoli către instituții financiare SE SUSPENDĂ DE DREPT.
Dar ce e aia suspendare de drept? LASĂ CĂ E DE DREPT, LA CERERE, trebuie să facă cerere pentru asta.
Să depună cerere până la 31 decembrie 2024 și se suspendă până la 31 decembrie 2025.
Iar chestia asta cu starea de calamitate în agricultură este ce or vrea ei: forță majoră, caz fortuit, să își aleagă ce vor.
Termeni juridici, sistem de drept, Constituție, drepturi? Ce sunt alea? Din pixul meu de ministru pot să scriu orice aberație care îmi trece prin tărtăcuță pe o foaie de hârtie și să îi zic Ordonanță de Urgență.

Însă să vadă ăștia că sunt și mai bun cu ei. Mai bag aici un articol și scriu așa în el:
” Creditorii instituții financiare bancare, instituții financiare nebancare, furnizorii de utilități, precum și distribuitorii și furnizorii de resurse materiale agricole folosite la înființarea și producția agricolă vegetală, NU ÎNTREPRIND MĂSURI DE RECUPERARE, EXECUTARE SILITĂ, ASUPRA CREANȚELOR ACUMULATE, NU ÎNTREPRIND MĂSURI DE EXIGIBILIZARE PRECUM INSOLVENȚA, DECLARAREA SCADENȚEI ANTICIPATE, ALTELE ASEMENEA, PÂNĂ LA FINALUL ANULUI 2025.”

Ce înseamnă asta? Ce impact va avea?

Lasă că nu se prind ei, iar până se prind oricum vin alegerile și nu o să mai fiu ministru sau vine războiul și oricum nu mai contează.

Deci numai privații. Statul nu. Statul poate să execute, că dacă zic și de stat mă bat ăia de la Finanțe că urlă bugetul de foame.

Că termenii pe care îi folosesc sunt ai ăluia de nu are habar de juridic nu contează, că doar nici agricultorii nu știu ei cum e cu termenii ăia, le scriu așa cum ar înțelege ei.
Și cu alte cuvinte o să le spun: fiți atenți aici, eu băiat bun am scris din pixul meu de ministru care e lege, că ăia toți înșirați acolo nu au voie să se atingă până la 31 decembrie 2025 de producătorii agricoli și să nu le mai ceară niciun ban din ce au de încasat de la ei.
Eh, ce ziceți? Sunt băiat bun, nu?
Ura! Ura!

Dar ce să vezi? Că ăia mulți înșirați acolo sunt ăia care creditează agricultura: și cu inputuri și cu împrumuturi și cu de toate și îi lasă să le plătească mai încolo, când vor recolta și o încasa.

Păi tâmpit să mai fie vreunu să îi mai dea ceva pe credit vreunui producător agricol, dacă în proiectul de OUG al lui Barbu scrie că până la 01 ianuarie 2026 nu are voie să le mai ceară banii pentru ce i-a livrat sau pentru ce l-a creditat.
Mai vrei ceva? Plătește-mi din urmă și tot ce îți dau acum, îți dau cu banul joc.
Și cum seceta a fost peste tot, uite așa îi îngroapă Barbu pe toți că nu vor mai avea cu ce să cultive pe toți producătorii agricoli autohtoni (că dacă sunt producători cu capital străin mai găsesc ei).

Iar noi ăștia mulți vom sta și ne vom uita la produsele de pe rafturile magazinelor și vom înghiți în sec, că bani să cumpărăm la prețurile alea nu o să avem.

Așa că ăia care ați crezut că ”vă salvează” Barbu stți liniștiți că ”ne rezolvă” pe toți, dacă se aprobă idioțenia de OUG propusă de el.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *