Cui îi profită crearea unei mișcări care manipulează cetățenii României pentru ca un număr cât mai mare dintre aceștia să conteste existența statului român, pe argumente lipsite de orice fundament juridic că România ar fi devenit corporație în 1991 și nu ar mai fi stat?

Chiar ”globaliștilor” împotriva cărora adepții acestei mișcări susțin că ar lupta și li s-ar opune!

Globalismul este o ideologie politică care pretinde că pune interesele lumii mai presus de interesele națiunilor individuale, dorindu-se instituirea unei supraputeri care să instituie un sistem internațional care să fie dependent de deciziile, interesele, comportamentul superputerii. Toată aceasta ideologie politică se vrea transpusă într-o nouă ordine care să fie aplicată la nivelul întregului glob, iar regulile de conviețuire între cetățeni, drepturile și obligațiile cetățenilor, exploatarea și  utilizarea de resurse etc să fie stabilite la nivelul acestei supraputeri care se vrea a fi impusă, recunoscută și acceptată oficial.

Această ideologie politică a început demult să fie implementată prin schimbarea, în fapt, a scopurilor și abaterea de la principiile pentru care diverse organisme internaționale s-au înființat cu zeci de ani în urmă.

Toată această implementare s-a aplicat treptat, câte puțin, câte puțin, fără ca oamenii să sesizeze prea mult schimbarea, concomitent cu campanii de manipulare psihologică a cetățenilor diverselor state, cărora li ”se livrau” diverse argumente mai mult sau mai puțin pertinente, prin care aceștia să accepte și chiar să susțină diverse politici ale organismelor internaționale existente (care erau în contradicție cu scopurile și principiile pentru care s-au creat respectivele organisme internaționale) sau să accepte și să susțină politici naționale care se implementau  în fiecare stat, prin diverse legi naționale care se adoptau.

Toată această politică aplicată la nivel mondial a început să fie sesizată de un număr din ce în ce mai mare de oameni, începând cu anul 2020, an în care s-a declarat pandemie la nivel mondial, iar oamenii au început să sesizeze că diverse organisme internaționale cărora nu le acordaseră nicio importanță până la momentul respectiv, iau decizii și impun, prin constrângere, cetățenilor fiecărui stat decizii care le afectează în mod grav viața de zi cu zi, considerând că acele organisme nu au vreun drept să intervină în politica națională a statelor și să ia decizii în numele cetățenilor statelor respective.

Este, de exemplu, situația OMS care a fost înființat ca un organism consultativ care să facă îndrumări, recomandări în domeniul sănătății la nivel mondial, fără ca acele recomandări să poată să fie impuse statelor sau cetățenilor statelor membre, Constituția OMS prevăzând în mod expres că niciun acord sau convenție adoptate la nivelul OMS nu intră în vigoare într-un stat membru decât după ce sunt acceptate de acesta potrivit dispozițiilor sale constituționale. Drept urmare, decizia rămânea la nivelul fiecărui stat, urmând ca în conformitate cu regulile sale constituționale să adopte sau nu legi prin care să impună la nivel național respectivele măsuri.

Cu toate acestea, treptat, treptat, persoanele fizice care erau reprezentanți ai statelor membre au votat în cadrul adunărilor OMS acte care se abăteau de la scopul, rolul și principiile pentru care a fost înființat OMS, permițând introducerea în aceste acte a unor prevederi care permiteau aplicarea lor directă pe teritoriul statelor membre. Un exemplu în acest sens este ”faimosul” Regulament Sanitar Internațional care niciodată nu a fost ratificat de România prin lege pentru ca el să facă parte din legislația primară a României, ci printr-o hotărâre de guvern, nr. 758/2009, (act administrativ normativ prin care se pot pune numai în aplicare actele cu putere de lege), invocându-se numai articolul 108 din Constituție care prevede dreptul Guvernului de a emite hotărâri, însă hotărârile pot fi emise numai pentru organizarea executării legilor. Or, in HG nr. 758/2009 nu s-a invocat nicio lege adoptata de Parlamentul României în temeiul căreia s-ar fi emis acest HG.

 Am văzut în pandemie cum s-au adoptat alte HG-uri, tot acte administrative normative, nu acte cu putere de lege, prin care s-au impus cetățenilor români diverse măsuri, invocându-se că așa au zis ”specialiștii”, specialiști al căror nume nu ne-au fost indicate niciodată, deoarece nu au existat niciodată specialiști români care să fi făcut vreo analiză aprofundată, să analizeze vreun impact al unor astfel de măsuri pentru a le propune în mod justificat. S-au impus, astfel, măsuri care s-au decis la nivelul OMS și nicidecum la nivelul României.

Ca urmare a reacției negative față de acest comportament al OMS-ului și față de argumentele că OMS nu are nici competența și nici puterea conferită de vreun stat sau de vreun popor pentru a impune ceva cetățenilor, s-a încercat adoptarea de noi tratate prin care să îi fie conferite astfel de puteri OMS-ului: modificarea Constituției OMS în acest sens, adoptarea unui tratat pandemic, modificarea Regulamentului Sanitar Internațional în care să se prevadă astfel de puteri conferite OMS. Însă, datorită reacției negative a popoarelor, care au invocat încălcarea suveranității naționale a fiecărui stat membru al OMS, astfel de acte nu au fost adoptate. Până acum, s-a modificat numai Regulamentul Sanitar International, însă acesta nu cuprinde nici pe departe puterile care s-au dorit a fi date inițial OMS-ului.

Un alt exemplu este Uniunea Europeană care nu mai are nicio treabă cu principiile pentru care s-a creat inițial și nici cu domeniile și limitele în care i s-au stabilit competențe de reglementare prin tratate. Prin diverse artificii și reinterpretări ale articolelor din tratatele Uniunii Europene care nu au nicio treabă cu sensul stabilit inițial, s-au extins competențele Uniunii Europene la infinit, dincolo de ceea ce îi fusese stabilit inițial prin tratate, concomitent cu campania de manipulare psihologică că ”suntem europeni”, ”că așa a zis UE” și oricine critica actele adoptate de UE ca fiind nelegale deoarece încalcă chiar tratatele fiind prezentat ca un anti-european.

Un alt exemplu, NATO. Cu toate că motivele invocate pentru crearea acestei alianțe au fost: ”dorința de a conviețui în pace cu toate popoarele și guvernele”, salvarea libertății, patrimoniului comun și civilizației popoarelor statelor membre NATO fondate pe principiile democrației, libertății individuale și supremației legii, precum și unirea eforturilor în scopul apărării lor colective și menținerii păcii și securității, iar primul articol din tratat prevede că statele membre s-au angajat să soluționeze prin mijloace pașnice orice diferend internațional în care ar putea fi implicate, astfel încât să nu se aducă atingere păcii și securității internaționale, precum și justiției, și să se abțină în relațiile internaționale de la recurgerea la amenințarea cu forța sau la folosirea forței în orice mod incompatibil cu scopurile Organizației Națiunilor Unite, constatăm că și această alianță s-a abătut de la scopul și principiile  pentru care a fost creată.

Aceasta deoarece, cu toate că tratatul NATO face trimitere la scopurile ONU (printre care menținerea păcii și securității internaționale prin luarea măsurilor colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea amenințărilor împotriva păcii şi pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii şi sa înfăptuiască, prin mijloace pașnice şi în conformitate cu principiile justiției şi dreptului internațional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situațiilor cu caracter internațional care ar putea duce la o încălcare a păcii) care trebuiau atinse cu respectarea principiului egalității suverane a tuturor statelor membre ONU, constatăm că prin deciziile pe care le-au luat reprezentanții statelor membre NATO în ultimii 2 ani și jumătate față de conflictul Rusia- Ucraina acestea nu au avut în intenție nici prevenirea amenințărilor împotriva păcii, nici înlăturarea acestor amenințări, nici folosirea de mijloace pașnice pentru aplanarea sau rezolvarea diferendelor. Din contră, prin deciziile pe care le-au luat reprezentanții statelor membre s-a menținut și s-a alimentat conflictul armat dintre Rusia și Ucraina, cu riscul extinderii acestuia și la nivelul altor state, neacționându-se pentru restabilirea păcii, ci pentru menținerea și, eventual, extinderea conflictului armat.

Nici principiul egalității suverane a tuturor statelor membre nu a fost respectat,  deoarece niciunul dintre popoarele statelor membre NATO nu a fost consultat cu privire la deciziile pe care le-au luat reprezentanții lor la nivelul NATO, decizii care au menținut conflictul armat dintre Rusia și Ucraina, în ordinea mondială actuală suveranitatea națională a unui stat fiind atributul exclusiv al poporului statului respectiv.  

Mai mult decât atât, prin decizia CCR nr. 148/2003 prin care s-a analizat proiectul de revizuire a Constituției în vederea aderării la UE și NATO, analizând articolul referitor la aderarea la NATO prin prisma încălcării sau nu a caracterului independent al statului român, CCR a statuat că ”NATO este o organizaţie politico-militară în exclusivitate, fără vreun rol juridic în viaţa cetăţenilor statelor părţi”, ” NATO neavând nici o competenţa de a emite reglementări cu caracter obligatoriu pentru cetăţenii statelor părţi. ” (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/43692).

Suveranitatea națională înseamnă independența unui stat de alte state, ea aparținând exclusiv poporului statului respectiv, înseamnă că fiecare popor are dreptul să ia deciziile cu privire la politica și regulile pe care le adoptă statul său.

În plus, atât Rusia, cât și Ucraina sunt state membre ONU, iar potrivit art. 33 din Carta ONU : ” 1. Părţile la orice diferend a cărui prelungire ar putea pune în primejdie menținerea păcii şi securităţii internaţionale trebuie să caute sa-l rezolve, înainte de toate, prin tratative, ancheta, mediatie, conciliere, arbitraj, pe cale judiciară, recurgere la organizații sau acorduri regionale sau prin alte mijloace paşnice, la alegerea lor.2. Consiliul de Securitate, cînd socoteşte necesar, invita părţile să-şi rezolve diferendul prin asemenea mijloace.”

Constatăm totodată, că într-o formă sau alta, sub pavăza politicilor adoptate de tot felul de organisme internaționale, resursele naturale ale diverselor state sunt exploatate de diverși ”investitori” ai altor state, în detrimentul popoarelor statelor proprietare ale resurselor naturale care se trezesc că au ajuns în situația să cumpere produsele finite obținute din resursele statelor lor la prețuri înzecite. Iar totul în numele ”binelui general”, global, unele popoare sunt sărăcite, iar unele grupuri de interese de supra îmbogățesc.

Am făcut această introducere lungă, făcând trimitere la diverse organisme sau alianțe care sunt acum în mintea multor români, pentru a putea să explic, pe cât posibil, pe înțelesul cetățeanului de rând cele ce urmează.  

Dacă ne uităm la ”actele de înființare”, tratate/acorduri ale acestor organisme, alianțe și facem comparație cu activitatea pe care o desfășoară acestea, constatăm că:

• Tratatele/acordurile nu conțin norme care să reprezinte argumente pentru susținerea activității  din ultimii ani a acestor organisme/alianțe;
• activitatea din ultimii ani a acestor organisme/alianțe s-a îndepărtat de la scopurile, principiile pentru care au fost create acestea, prevăzute în tratate/acorduri;
• membrii acestor organisme/alianțe sunt statele, entități juridice care nu au o formă materială, ci ele sunt reprezentate în cadrul acestora de către câțiva oameni, persoane fizice, prin prisma funcției pe care o dețin în fiecare stat.
• există contradicție între ”actul de înființare” al organismului/alianței respective și  activitatea pe care o desfășoară în prezent și deciziile care se iau în cadrul lui/ei;
• toate aceste organisme/alianțe, au în mod real la bază suveranitatea națională a statelor membre care aparține exclusiv popoarelor statelor respective.

Așa apar următoarele întrebări: Cine este vinovat? Organismul/alianța sau persoanele fizice care au votat și au luat deciziile în cadrul acelui organism, alianță în numele statelor pe care le reprezintă?

Deciziile sunt ale organismelor, dar sunt în fapt luate de persoanele fizice, ca reprezentanți ai statelor membre.

Ca să dau un exemplu pe înțelesul tuturor: ai o societate comercială (care este tot o entitate juridică, fără formă materiala), în actul de înființare fiind stabilite reguli clare: că se înființează pentru a desfășura activitate de producție prin care să se creeze bunuri care să se vândă și să se obțină profit, se stabilesc organele de conducere ale acesteia și ”puterile” pe care le are fiecare. După ce se înființează, directorul general al societății contactează împrumuturi, cumpără materii prime pe credit de la furnizori și nu le plătește, având un termen de plată ulterior, iar după ce se produc bunurile, în loc să le vândă și din banii încasați să se plătească furnizorii, iar profitul să îl repartizeze acționarilor, decide ca toate bunurile societății să le doneze familiei sale, dând țeapă atât furnizorilor cât și acționarilor. De unde se trage problema într-o asemenea situație? De la acționarii care au decis înființarea societății comerciale? De la actul constitutiv al societății care prevede scopuri și reguli clare de înființare a acesteia? Sau de la directorul general care a decis să își însușească produsele fabricate de societate, donându-le propriei familii, contrar și voinței acționarilor și actului constitutiv al societății, precum și propriilor puteri care îi fuseseră conferite în societate prin actul constitutiv, respectiv să vândă bunurile care se produc pentru obținerea de profit și nu să le doneze familiei lui?

În privința alianței NATO, decizia este a fiecărui stat, în mod individual, dovadă în acest sens stând și acordurile bilaterale încheiate de fiecare stat cu Ucraina, aceasta dovedind că alianța nu poate să ia ca entitate juridică nicio decizie cu privire la politica pe care o adoptă, ci este opțiunea fiecărui stat membru să decidă cum înțelege să își respecte angajamentele luate odată cu aderarea la alianță pentru atingerea scopului și principiilor pentru care s-a creat alianța. Or, în privința statului român, membru al alianței NATO, decizia a luat-o Iohannis în numele României, cu încălcarea suveranității naționale a României care se exercită numai de poporul roman prin reprezentanții aleși (în limitele conferite de Constituție) sau prin referendum.

Deci, cum s-a ajuns la această anomalie în care organismul/alianța să fi fost înființate cu un scop și în baza unor principii, iar activitatea lor efectivă să fie contrară acestora? Pe baza deciziilor luate de omuleții care au deținut și dețin diverse funcții în diferite state, precum și din cauza lipsei de reacție a popoarelor care nu au luat poziție și nu au sancționat comportamentul omuleților care au luat decizia în numele popoarelor.

Să ne reamintim de perioada pandemiei, pentru că atunci au devenit foarte vizibile anomaliile apărute ca urmare a îndepărtării de la scopurile și principiile organismelor internaționale.

Care era argumentul reprezentanților statelor, organismelor, omuleților persoanelor fizice cu funcții de decizie care adoptau politic, măsuri pe care le impuneau prin constrângere, chiar dacă nu scriau în acte în mod expres ”sunt obligatorii”?

Binele general, interesul general, raportul pozitiv dintre beneficii-risc. Practic, omul ca individ a fost pus în plan secund, invocându-se ”binele general”, că per ansamblu ”lumea”  are de câștigat. Dacă ca urmare a măsurilor impuse 55% trăiau, dar 45% mureau, nu avea nicio relevanță. Per ansamblu se susținea că măsurile au impact pozitiv la nivel general. Oamenii afectați sau care mureau din cauza măsurilor impuse prin politicile adoptate au devenit simple cifre, statistici, nimic mai mult.

Exact asta se întâmplă la nivel extins cu privire la acest așa-zis globalism: nu mai contează oamenii, nu mai contează popoarele, nu mai contează că unele state sau popoare vor dispărea, își vor pierde identitatea și valorile, impunându-se politici identice tuturor fără a se ține cont de faptul că premisele nu sunt identice pentru fiecare stat și popor și că efectul politicilor unice aplicate la nivelul întregii planete vor avea impact negativ și nociv asupra multor state și popoare, susținându-se fără nicio dovadă, fără niciun argument pertinent, ba chiar multe dintre ele sfidând logica și ce s-a demonstrat științific până în prezent, că ele ”vor salva lumea de la dispariție”.

Care a fost singurul contraargument constant în pandemie și ulterior care a fost opus acestui globalism?

Constituțiile statelor, existența statelor-națiune, suveranitatea națională a popoarelor cu privire la deciziile care se iau la nivelul statului aferent fiecărui popor.

Deci, care este singura pârghie care poate fi opusă acestui globalism în plină expansiune?

Existența statelor și regulile de bază pentru funcționarea fiecărui stat, reguli care sunt prevăzute în Constituția fiecărui stat.

Cum se încearcă eliminarea acestui obstacol în calea globalismului?

Prin desființarea statelor, în primă fază încercând limitarea caracteristicilor unui stat unanim recunoscute la nivel mondial. La nivelul UE, fiind vorba de așa-zisa federalizare a UE.

Să ne lămurim întâi ce înseamnă noțiunea de stat.

Potrivit dex, juridic, statul reprezintă o ”Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară”.

Statul este o noțiune abstractă, noțiune recunoscută la nivel internațional, în sistemul de drept actual.

El este titular al suveranității și personifică din punct de vedere juridic națiunea.

Statul nu trebuie confundat nici cu poporul și nici cu societatea. El este o organizație, o instituție juridică separată care poate să reflecte mai mult sau mai puțin interesele societății, iar totul depinde de modul în care își exercită rolul și atribuțiile persoanele care dețin funcții de decizie în stat, mulți dintre aceștia fiind aleși chiar de către popoare.

În funcție de modalitatea în care popoarele au știut să urmărească activitatea reprezentanților lor, să reacționeze atunci când iau decizii care afectează statele și popoarele pentru a îi sancționa, în unele state a existat o așa-zisă democrație consolidată, iar în altele democrația a fost numai declarativă sau s-a instaurat tirania. Până la urmă puterea corupe, iar dacă nimeni nu urmărește activitatea persoanelor care dețin puterea într-un stat la un moment dat pentru a trage semnale de alarmă și a le fi corectate derapajele de către popor, persoanele respective pot să considere că pot să facă orice vor și să ia orice decizii, indiferent de impact, deoarece funcția le permite.

Fiind o noțiune abstractă, statul a primit diverse definiții de către specialiști și nespecialiști, neexistând o definiție unanim acceptată, definițiile împărțindu-se în:

• definiții organizaționale care privesc statul ca o sumă de instituții de guvernare care are ca și caracteristici principale: statul este un ansamblu de instituții distinct de restul societății, care creează sfere publice și sfere private; statul este o putere supremă și suverană, precum și legislativă într-un anumit teritoriu, deținând monopolul asupra forței pentru a își exercita această caracteristică; statul își exercită puterea printr-un aparat birocratic; ca entitate, statul                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   se distinge de demnitarii (președinte, miniștri etc) care ocupă anumite funcții la un moment dat în aparatul său birocratic  și, din acest punct de vedere, statul are suveranitate și asupra acestora; statul are puterea de a impune și de a colecta taxe de la populație. Aceste definiții nu urmăresc aprecierea legitimității statului sau a instituțiilor care îl compun;
• definiții funcționale: care privesc statul este o sumă de instituții care îndeplinesc un anumit scop sau obiectiv, putând fi identificat cu o instituție sau o organizație care îndeplinește una dintre funcțiile statului.

Prin legea fundamentală a fiecărui stat, Constituția, singura votată în mod direct de popor,  se pot stabili trăsăturile caracteristice ale statului respectiv. Potrivit Constituției României, România este: stat național, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Articolul 2 din Constituție prevede în mod expres că suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Drept urmare, suveranitatea fiind o caracteristică esențială a statului român, ea nu poate fi exercitată de către popor în lipsa existenței statului.

Pentru apariția pe scena internațională a unui nou stat ca subiect de drept nu este suficientă simpla lui înființare, ci pentru a fi subiect de drept care să stabilească relații normale cu alte state este necesar ca el să fie recunoscut de acestea, adică să îi fie recunoscută capacitatea de a avea drepturi și obligații.

Pentru ca o entitate să fie recunoscută drept stat, ea trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să aibă o populație permanentă, un teritoriu definit, guvern, precum și capacitatea de a intra în relații cu alte state.

Indiferent de teoriile care s-au creat în privința recunoașterii statelor (teoria constitutivă care susține că actul recunoașterii de către state este cel care creează un stat nou și îl înzestrează cu personalitate juridică și nu procesul prin care a fost obținută, de fapt, independența, sau teoria declarativă  potrivit căreia recunoașterea este doar o acceptare de către state a unei situații deja existente, iar un  nou stat va dobândi capacitate în dreptul internațional nu în virtutea consimțământului altora, ci în virtutea unei anumite situații de fapt), pentru ca un stat să își apere teritoriul, trebuie în primul rând să existe.

Or, ne aflăm și situația în care unii cetățeni români contestă existența statului român, invocând inexistența lui. Drept urmare, dacă statul român nu ar exista, atunci nici nu poate să își apere propriul teritoriu.

Din cele 193 de state membre ONU, România are relații diplomatice bilaterale cu 188 state, plus încă trei care nu sunt membre ONU: Sfântul Scaun, Ordinul Suveran Militar de Malta şi Palestina (https://www.mae.ro/node/9879). Deci, cu toate că România ca stat este recunoscută internațional de 191 state, în interiorul poporului român se încearcă crearea unei mase din ce în ce mai mare de oameni care să nege existența propriului stat. Culmea este că, în mediul public, cei care încearcă să rostogolească această idee fac parte din așa-zisa ramură naționalistă, suveranistă. Dacă neagă existența statului român, dispare și naționalitatea și suveranitatea şi independența și unitatea şi indivizibilitatea statului român. Acestea sunt caracteristicile statului român. În lipsa existenței statului român, dispar și ele. Atunci mă întreb: cei care neagă existența statului român naționaliștii și suveraniștii cărui stat sunt?

Cu toate că au apărut diverși comentatori pe pagina mea de Facebook, din când în când, care susțineau că statul român nu există, i-am trimis la plimbare, întrebându-i ce caută tricolorul la profilul lor, dacă statul român nu există. Am ignorat subiectul, considerând că sunt aberații invocate de unii ca să se afle în treabă. Surpriza mea a fost că în ultimele zile mai multe persoane care au oareșce notorietate sau dețin chiar funcții în structurile statului român (dintre așa-zișii suveraniști, naționaliști, patrioți) să înceapă să invoce la unison și să mediatizeze ideea că statul român nu ar exista, sub pretextul adoptării Legii nr. 28/1991, fără să aducă argumente juridice pertinente în susținerea opiniei, fără niciun argument concret cu privire la conținutul acordului la care a aderat România prin respectiva lege și care devin agresivi dacă îi întrebi dacă s-au gândit la consecințele susținerilor publice pe care le fac.

Cum consecințele unor asemenea idei lansate în mediul public pot să aibă consecințe dezastruoase asupra statului român, inclusiv asupra teritoriului lui, m-am apucat să cercetez ce se întâmplă. Cu această ocazie, am aflat că de mulți ani se încearcă rostogolirea în interiorul poporului român a unui curent de opinie  care să aibă cât mai mulți susținători potrivit căruia statul român nu există, pe diverse argumente: ba că s-a transformat în corporație, ba că nu are act de înființare, ba că actuala Constituție ar fi ilegală etc etc.

În privința susținerilor că România ar fi dispărut ca stat și ar fi devenit corporație în urma adoptării Legii nr. 28/1991: nimeni nu spune în concret care este înțelesul termenilor din respectiva lege, nici în ce anume constă Acordul ”acceptat”, invocând numai denumirea organismului la care România a devenit parte.

Legea nr. 28/1991 conține un singur articol: ”România acceptă Acordul (Statutul) privind Corporatia Financiară Internațională, adoptat la 11 aprilie 1955, așa cum a fost amendat prin rezoluţiile Consiliului guvernatorilor din 21 septembrie 1961 şi 1 septembrie 1965 şi accepta Rezoluţia Consiliului guvernatorilor Corporației Financiare Internaționale nr. 165 din 4 septembrie 1990, care stabilește condițiile şi termenii pentru admiterea României ca membru al Corporației Financiare Internaționale.” (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1476)

Acordul respectiv are caracter de tratat internațional (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/50389)

Tratatul a fost semnat în 1955 de mai multe state.

Din punct de vedere juridic, pentru ca un stat să devină parte la un tratat, în funcție de semnarea de la început a tratatului sau ulterior, după intrarea lui în vigoare, termenii folosiți sunt:

– RATIFICARE se înțelege modalitatea de exprimare a consimțământului de a deveni parte la un tratat care a fost semnat de partea română, prin adoptarea unei legi de ratificare de către Parlament. (în situația în care România semnează de la început tratatul și devine parte a tratatului respectiv);

–  ADERARE se înțelege modalitatea prin care se exprimă consimțământul de a deveni parte la un tratat multilateral care nu a fost semnat de partea română:

– ACCEPTARE se înțelege modalitatea prin care se exprimă consimțământul de a deveni parte la un tratat multilateral care nu a fost semnat de partea română și care prevede expres această modalitate.

Or, în Acordul încheiat în 1955, acceptarea este prevăzută expres la art. 2 secțiunea 1 și art. 9 secțiunea a 2-a.

Ce reprezintă acel Acord? Actul de înființare (Statutul) unei instituții financiare internaționale denumită ”Corporația Financiară Internațională”.

Acest aspect reiese din art. 1 –  Scopul:

”Scopul corporației este să promoveze dezvoltarea economica prin încurajarea creșterii întreprinderilor productive private din tarile membre, îndeosebi în zonele mai puțin dezvoltate, completând astfel activitățile Băncii Internaționale pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (denumita de-acum înainte banca). Pentru realizarea acestui scop, corporația:

I. va acorda asistență, în asociație cu investitori particulari, pentru finanțarea înființării, îmbunătățirii şi dezvoltării întreprinderilor productive particulare care să contribuie la dezvoltarea tarilor membre prin investiții, fără garantarea rambursării de către guvernul respectiv, în cazul în care nu este disponibil suficient capital particular, în condiții rezonabile;

II. va încerca sa aducă laolaltă posibilitățile de investiții, capitalul particular şi străin şi conducerea competentă;

III. va încerca sa stimuleze și sa ajute la crearea condițiilor care să conducă la fluxul capitalului intern şi străin în investiții productive în tarile membre.

Corporația se va călăuzi în luarea deciziilor după prevederile acestui articol.”

            Se poate observa astfel că această instituție financiară s-a înființat pentru finanțarea întreprinderilor productive private din statele membre ale acestei instituții financiare, aspect care reiese și din Articolul 3 – Operaţiuni, Secţiunea 1 – Operaţiuni de finanţare:

Corporatia poate face investitii din fondurile sale în întreprinderi productive particulare de pe teritoriile membrilor săi. Existenta unui interes guvernamental sau a altui interes public intr-o astfel de intreprindere nu va împiedica corporatia de a face o investiţie în aceasta.

            Membri ai acestei instituții financiare (acționari), indiferent că era vorba de membri fondatori sau membri ulteriori puteau să fie numai statele membre ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție şi Dezvoltare,  potrivit Articolul 2  – Calitatea de membru:

a) Membrii fondatori ai corporației vor fi acei membri ai băncii înscriși în lista „A” anexată, care vor accepta calitatea de membru al Corporației la data sau înaintea datei specificate în art. IX, secțiunea 2 (c).

b) Calitatea de membru va fi deschisa şi altor membri ai băncii la acele date şi în concordanta cu acele condiții pe care le va stabili corporația.

            Și mai clar în acest sens, că prin adoptarea Legii nr. 28/1990 România a devenit acționar al instituției financiare denumită ”Corporația Financiară Internațională” reiese din Rezoluția nr. 165 din 4 septembrie 1990 a Consiliului guvernatorilor privind aderarea României la C.F.I., acceptată prin aceeași lege (https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/50390 ):

1. Definițiile

(așa cum sînt utilizate de aceasta rezoluție):

a) corporație înseamnă Corporația Financiară Internațională;

b) articole înseamnă Statutul corporației;

c) dolari sau „$” înseamnă moneda S.U.A.;

d) subscripție înseamnă partea din capitalul corporatiei subscrisa de către membru;

e) membru înseamnă membru al corporatiei.

2. Subscripție

Acceptind sa devina membra a corporației, România va subscrie 1504 acțiuni la capitalul corporației la o valoare unitara de 1.000 dolari.

3. Plata subscripției

Înainte de a primi calitatea de membru al corporatiei, România va plati integral 1.504.000 dolari corporatiei drept capital subscris.

Ca urmare a faptului că România a devenit acționar (membru) al acestei instituții financiare, i se cuveneau dividende ca oricărui acționar, având în vedere  Secțiunea 12 Dividende din Acord (statut):

a) Consiliul guvernatorilor poate hotari periodic ce parte din veniturile şi excedentul net al corporatiei va fi repartizata ca dividende, după ce sînt asigurate rezervele.

b) Dividendele vor fi repartizate pro rata proporțional cu capitalul de baza deținut de membri.

c) Dividendele vor fi platite în modul şi în moneda sau monedele pe care le va decide corporatia.

Prin actul constitutiv, statut, acestei instituții financiare i se interzicea în mod expres să se amestece în afacerile politice ale vreunui membru sau să fie influențată în deciziile ei de caracterul politic al membrului sau membrilor respectivi, având în vedere prevederile Articolului 3 – Operaţiuni, Secţiunea 9 – Activitate politica prohibita din Acord:

Corporatia şi funcţionarii săi nu se vor amesteca în afacerile politice ale vreunui membru şi nu vor fi influentati în deciziile lor de caracterul politic al membrului sau membrilor respectivi. Pentru deciziile lor vor fi relevante doar considerentele economice, iar aceste considerente vor fi evaluate impartial pentru a realiza scopurile afirmate în acest acord.

Membrii instituției financiare (acționarii) se pot retrage oricând prin transmiterea unuei înștiințări în scris în acest sens, retragerea devenind efectivă de la data primirii înștiințării, având în vedere prevederile Articolului 5 Retragerea; suspendarea calităţii de membru; suspendarea operaţiunilor, Secţiunea 1 Retragerea membrilor:

Oricare membru se poate retrage din cadrul corporatiei oricînd prin transmiterea unei instiintari în scris corporatiei, la sediul sau principal. Retragerea va deveni efectiva la data la care este primita aceasta instiintare.

Apar astfel următoarele întrebări: dacă devii acționar la o societate pe acțiuni și subscrieți capitalul social necesar ca să obții un număr de acțiuni, ți se schimbă statutul juridic? Din persoană fizică devii societate pe acțiuni sau doar un simplu acționar al societății respective?

Dacă te înscrii într-un ONG și devii membru al ONG-ului respectiv, ți se schimbă statutul juridic? Nu mai ești persoană fizică, ești ONG?

Persoanele care au lansat și susțin public aberațiile că s-a schimbat statutul juridic al României și din stat a devenit corporație: ori nu au citit niciodată actele care se menționează în Legea nr. 28/1991, preluând ca oile (cum le place lor să spună) idele altora, fără o minimă analiză ori sunt de rea – credință și vor să manipuleze cetățenii României, legându-se de denumirea instituției financiare, pentru ca aceștia să susțină că România nu mai există ca stat din 1991, cu consecințe catastrofale asupra existenței statului român.  Asemenea opinii aberante care se lansează în mediul public și încearcă să convingă cât mai mulți cetățeni să le susțină nu fac decât să ridice la fileu problema ”globaliștilor”, precum și statelor care și-ar dori niște teritorii ale României, acestea putând pretinde că dacă propriul popor neagă existența statului român, de ce să statele respective să mai recunoască statul român și să nu îi ia din teritorii, dacă tot nu mai există statul român, că așa susțin chiar românii?

Din anexa la Acord reiese că printre statele care au semnat încă din 1955 acordul (Statutul înființării instituției financiare) sunt și Franța, Germania, Marea Britanie, SUA. Pe același raționament, legându-te numai de denumirea instituției financiare, înseamnă că și aceste state s-au desființat încă din 1955 pentru că s-au transformat în corporații, conform susținerilor aberante ale acestor mari creatori de opinie publică, nu? Am înțeles că și prin alte state se încearcă popularizarea acestei teorii lipsită de orice fundament juridic.

Mai mult, state membre ale instituției financiare denumită Corporația Financiară Internațională puteau să devină numai statele membre ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (conform art. 2 secțiunea 1 lit. b). Or, România era membră a instituției financiare denumită Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltarea încă din anul 1972, de pe timpul lui Ceaușescu. Pe același raționament al susținerilor aberante ar însemna că România s-a desființat ca stat încă din 1972, a desființat-o Ceaușescu când a fost de acord ca România să devină membră BIRD (https://www.bnr.ro/Banca-Internationala-pentru-Reconstructie-si-Dezvoltare-(BIRD)-1448-Mobile.aspx, dacă nu puteți deschide pe telefon, deschideți pe PC pentru că în funcție de setările telefonului, pe unele telefoane nu se deschide).

Dacă se susținea cu dovezi că această instituție financiară s-a îndepărtat de la scopul pentru care a fost creată, că influențează în mod negativ mediul privat din România și se solicita motivat retragerea României ca stat membru al acestei instituții financiare, puteam chiar să susțin cererea de retragere.

Însă, nu pot să tac și nici să susțin aberațiile unora care manipulează cetățenii României, bazându-se pe lipsa lor de educație juridică și neînțelegere a termenilor juridici sau a clauzelor unui act de înființare a unei instituții financiare și care prin mesajele pe care le lansează public și prin care încearcă să determine cât mai mulți cetățeni să susțină aberațiile acționează împotriva intereselor statului român, susținând că acesta nu ar mai exista, deoarece s-ar fi schimbat natura juridică a României și forma de organizare, pentru că aceasta ar fi devenit corporație și nu mai este stat.

Constituția este legea fundamentala a unui stat, in care sunt prevăzute principiile de baza ale conducerii statului, atribuțiile instituțiilor fundamentale ale statului si drepturile, libertățile si obligațiile cetățenilor. În istoria ei, România a avut mai multe forme de organizare, regimuri și mai multe constituții al căror text îl găsiți în linkurile de mai jos.

• Regulamentele Organice (din 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova)
• Convenția de la Paris care a înlocuit Regulamentele Organice în 1858;
• Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris (Constituția lui Alexandru Ioan Cuza) din 1864;
• Constituția din 1866 – prima Constituție modernă a României (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/26844)
• Constituția din 1923 – constituția democratică (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/15014)
• Constituția din 1938 (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/14930)
• Constituția din 1948 – prima constituție a guvernării comuniste (https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1574)
• Constituția din 1952 (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/14933)
• Constituția din 1965, modificată ulterior completată și republicată în 1986 (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/14938 )
• Constituția din 1991, modificată în 2003 (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/1413)

În prezent, diverse grupuri care s-au format și care sub diverse pretinse argumente încearcă să acrediteze ideea că statul român nu mai există pentru că ”a devenit corporație” în 1990. Unele dintre așa-zisele argumente ignoră Constituția adoptată în 1991, invocând trunchiat (incomplet) articole din constituțiile anterioare aferente altor regimuri, dar plăcându-le drepturile din Constituția actuală pe care le tot pretind, iar alții invocă diverse argumente care sunt contradictorii.

Unii fac trimitere la Constituția din 1965 completată și modificată ulterior, selectând din articole numai ce ”le convine”, ”scăpându-le” trimiterile la orânduirea socialistă, precum și comunismul menționat în ea, precum și faptul că ”În Republica Socialistă România forță politica conducătoare a întregii societăți este Partidul Comunist Roman.” (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/14938). Ignoră și modalitatea de organizare a statului român de la momentul respectiv conform respectivei Constituții, prin care s-a înlocuit suveranitatea poporului cu voința unei singure formațiuni politice (PCR) și prezintă trunchiat textele din Constituție, selectând numai unele cuvinte dintr-un articol al Constituției din 1965, în încercarea de a convinge cetățenii că este fundamentată opinia emisă. Uită, totodată să precizeze că în 20 mai 1990, cu aproape 1 an înainte de adoptarea legii cu pricina, în baza aceluiași Decret – lege pe care îl invocă au fost organiza te alegeri pentru  Senat și  Adunarea deputaților (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/891) .

Neagă intrarea în vigoare a Constituției din 1991, uitând că în 1989 a avut loc o revoluție sau o lovitură de stat care a pus capăt regimului comunist, iar redactarea unei noi constituții se putea face numai de o adunare constituantă, altfel neputându-se adopta o nouă Constituție, deoarece Constituția din 1965 republicată în 1986 prevedea că adoptarea și modificarea Constituției se putea face numai de Marea Adunare Națională ai cărei membri puteau fi aleși numai dintre membri Frontului Democrației și Unității Socialiste. sub conducerea Partidului Comunist Român.

Dacă Constituția din 1991 ”este nulă absolut”, atunci înseamnă că ar fi în vigoare Constituția din 1965 republicată în 1986. Atunci să se apuce să înființeze repede Partidul unic, Partidul Comunist Român și  să alegem repede deputații în Marea Adunare Națională dintre cei care se înscriu în Partidul Unic și sunt agreați de acesta ca și candidați, că așa scrie în Constituția republicată în 1986.

Alții invocă că singura Constituție legitimă ar fi cea din 1923, uitând să precizeze că potrivit acesteia România era monarhie constituțională condusă de rege, iar drept de succesiune la tron au doar descendenții de sex masculin pe linie masculină ai Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen sau fraților săi (care nu prea mai sunt), dacă nu tronul este vacant, caz în care adunarea senatului și deputaților alege Rege dintr-o dinastie suverană din Europa occidentală. Să ne spună și nouă cam pe cine au ”pe mânecă” să ni-l impună ca rege  și din ce națiune este, dacă tot insistă atât pe Constituția din 1923.

Ba mai mult, aud că în curând vor ieși cu o nouă versiune, că vor să ne întoarcem la 1866.

Numai că toate aceste persoane ignoră că totuși România are o istorie care nu poate să fie ștearsă cu buretele și oricât ne-ar plăcea o perioadă trecută, nu putem să invocăm numai niște părți din niște articole ale Constituției de la momentul respectiv pe principiul că așa ne place și așa vreau eu. Din păcate, prea puțini cetățeni verifică așa-zisele opinii ale celor care le emană în mediul public și nu analizează care ar fi consecințele punerii lor în practică a opiniilor care se rostogolesc în mediul public, îmbrățișându-le, mergând ”pe încredere”.

Pe de altă parte, în această perioadă a încercării impunerii globalismului, prin orice mijloace și cu orice preț, deschiderea cutiei Pandorei prin modificarea Constituției poate crea breșa necesară ca statul român să rămână fără caracteristicile sale esențiale (național, independent, suveran, unitar), iar poporul să se trezească ulterior că a fost ”țepuit” și că a votat la referendum o constituție care îl lasă fără vreo putere de decizie (cedând-o ”constituțional” în mâinile altora din diverse organisme internaționale) și fără vreun drept sau vreo libertate individuală, constatând ulterior că prin diverse artificii ale unor articole introduse în ”noua constituție” și care i s-a prezentat că i-ar aduce binele absolut, să rămână chiar fără nimic și că s-a procopsit cu niște drepturi colective.

Dacă veți căuta, de curiozitate pe internet după ”modificarea constituției”, ”revizuirea constituției”, ”o nouă constituție”, veți avea surpriza să găsiți nenumărate știri din ultimii 3-4  ani din care reiese că toate grupările politice, fie ele noi sau vechi, vor modificarea Constituției.

Iohannis în 2022 a declarat că ” Este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei. Nu cred că este posibil politic până în 2024” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/iohannis-este-nevoie-de-revizuirea-si-modernizarea-constitutiei-nu-cred-ca-este-posibil-politic-pana-in-2024-2000995).

În programul de guvernare al lui Ciolacu pentru 2023 -2024 se prevede ”atunci când un autentic moment constituțional va apărea, și exclusiv în scopul consolidării democrației în România, Guvernul va susține o reformă constituțională pentru a permite o reală apropiere între stat și cetățean, precum și creșterea gradului de protecție a drepturilor și libertăților în acord cu jurisprudența CEDO” (https://gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/23-06-16-12-32-52Programul_de_Guvernare_2023-2024.pdf)

Față de activitatea lui Iohannis și Ciolacu ca persoane fizice, reprezentanți ai statului român, crede cineva că o modificare constituțională va fi în interesul statului român și al poporului român? Doar amândoi au pus ca termen limită 2024. Așa că acest curent de opinie care încearcă să aibă din ce mai mulți susținători, lansat de autodeclarați opozanți ai globalismului, ”ocultei mondiale”, este posibil să nu fie decât o mișcare care să ajute tocmai la modificarea Constituției României pentru ca globalismul să poată să fie implementat și în România, deoarece actuala Constituție a României reprezintă o piedică în calea lui.

Mai mult, unii dintre susținătorii acestui curent de opinie în așa-zisele argumente pe care le invocă au niște susțineri contradictorii. Pe de o parte sunt mari susținători ai cash-ului (ai numerarului), dar pe de altă parte susțin că în toate bancnotele sunt semne ale ”ocultei mondiale” și sunt mari critici ai băncilor naționale. Păi să se hotărască: ori cashul este simbolul ocultei mondiale, ori este necesar și trebuie menținut?

O altă contradicție care apare în comportamentul susținătorilor acestui curent de opinie care se vrea a se extinde la nivel larg în interiorul poporului român: susținătorii acestui curent sunt, de obicei, nelipsiți de la zilele naționale sau comemorative ale ostașilor și martirilor români care s-au jertfit pentru crearea, recunoașterea și menținerea statului român, aducându-le nenumărate omagii pentru jertfa depusă. Însă, în același timp susțin inexistența statului român, că acesta s-ar fi transformat în corporație ”din punct de vedere juridic” în  opinia lor. Când sunt sinceri? Când scriu sau vorbesc despre cei care s-au jertfit pentru ca statul român să existe sau când susțin inexistența statului român?

În loc de concluzii, eu îmi pun niște întrebări:

1. Dacă suveranitatea națională este o caracteristică a statului, iar ea este exercitată de către poporul român  numai prin prisma existenței statului român (c-așa zic normele juridice care au creat și recunoscut aceste concepte), cum de neagă unii existența statului, dar vor să existe suveranitate națională pe care să o exercite poporul în lipsa statului (care este inexistent, s-a desființat, s-a transformat în corporație conform susținerilor acestui curent de opinie)?

Ori există statul român și atunci insistăm ca să fie respectate în mod real caracteristicile lui prevăzute de Constituție de omuleții care dețin funcții în statul roman, iar dacă nu o fac ”să elibereze locul”?

Ori susținem că statul român nu mai există și atunci le-o ridicăm la fileu ”globaliștilor”, pentru că în lipsa statului nici poporul nu mai poată să pretindă că mai poate să exercite vreo suveranitate?

• 2. Vrem să ne fie recunoscute și garantate drepturile constituționale?

Dacă nu mai există statul, atunci nu mai există nici Constituția (care este legea fundamentală a statului în care sunt prevăzute principiile de bază ale conducerii statului, atribuțiile și rolul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și obligațiile cetățenilor).

Daca statul nu mai există, iar instituțiile și autoritățile publice sunt ilegale conform susținerilor unora, atunci cui cerem să ne garanteze drepturile și libertățile?

Vrem să ni le apărăm și să ni le garantăm singuri, individual? Foarte bine, dar să vedem pe care dintre noi îl ține să și le apere singur. Aveți bani, faceți parte din clanuri mafiote, sunteți tari ”în brand”? Nu? Atunci cam cum vă apărați drepturile dvs și ale familiei dvs? Nu cumva veți ajunge la discreția unora cu putere financiară sau de clan care vor putea să facă chiar ce vor cu dvs atunci? Uite așa se instaurează legea junglei și haosul în societate. Cui profită? În niciun caz dvs., ci chiar ”globaliștilor” care vă vor oferi atunci pentru siguranța dvs un alt sistem de organizare pe care îl veți primi cu brațele deschise, indiferent de reguli, numai pentru a avea puțină liniște în viața de zi cu zi?

• 3. Ce vor globaliștii de fapt? Nu cumva o dispariție a statelor-națiune și dispariție suveranității naționale a statelor exercitată de popoare în interiorul statelor, tocmai pentru a putea ca o putere suprastatală să ia singură decizii și să stabilească singură ce ”e bine” pentru toată lumea?

Asta vreți? Dacă asta vreți nu e nicio problemă, susțineți că statul român nu mai există, că s-a desființat!

Dar nu credeți că ar fi totuși mai bine pentru dvs să țineți de statul ăsta român și să le cereți omuleților care sunt în funcții de decizie în autoritățile și instituțiile publice din România ca să țină cont de voința poporului român și să își exercite atribuțiile astfel încât drepturile și libertățile constituționale individuale ale cetățenilor români să fie respectate și garantate? Deocamdată aveți puterea asta, numai că nu v-o exercitați. Dacă a dispărut sau dispare statul, a dispărut și ea, așa că nu prea mai aveți în ce cadru să cereți ceva. Puteți să vreți și să cereți la dvs. acasă. Însă, de la stat nu mai puteți să cereți nimic, că nu mai există, că așa zic unii și văd că alții îmbrățișați opiniile fără să vă gândiți la consecințele asupra persoanei dvs.

• 4. În condițiile în care avem un război la graniță și niște vecini care din punct de vedere politic își doresc parte din teritoriul României, nu cumva negarea existenței statului român de o masă de oameni care se încearcă a deveni din ce în ce mai mare din interiorul poporului român o ridică la fileu altor state ca să nu mai recunoască nici ele existența statului român și să ia ce teritorii doresc? Până la urmă, teritoriul este al statului român, chiar dacă în interiorul statului român parte din el este în proprietatea publică sau privată a statului, iar parte în proprietatea privată a cetățenilor.

• 5. Eu mă întreb dacă unele persoane cu oareșce notorietate și cu un număr mai mare sau mai mic de susținători, când au îmbrățișat acest curent de opinie, îl susțin și îl rostogolesc în mediul public, s-au gândit la consecințele asupra propriei persoane atunci când au deschis gura?

Unele dintre ele prin activitatea desfășurată au părut a fi opozanți reali la politicile de negare, anihilare sau reducere a drepturilor și libertăților individuale. Oare au fost numai buni actori și au încercat ca prin activitatea desfășurată până acum să câștige încrederea unei mase cât mai mari de cetățeni pe care să o manipuleze ulterior?

Sau din cauza neputinței, frustrărilor, revoltei că prin activitatea lor nu au reușit să ajungă la finalitatea dorită au îmbrățișat și ei o idee lansată de alții fără să se gândească la consecințe, lăsându-se manipulați fără să își dea seama?

Atașez legea, acordul si rezoluția în care am evidențiat articolele la care am făcut referire.

https://vointa-poporului.ro/wp-content/uploads/2024/08/Acord.pdf

https://vointa-poporului.ro/wp-content/uploads/2024/08/lege.pdf

https://vointa-poporului.ro/wp-content/uploads/2024/08/rezolutia.pdf